Acasa | DEZVĂLUIRI | Diplomele fantomă ale primarului din Eforie, Ovidiu Brăiloiu

Diplomele fantomă ale primarului din Eforie, Ovidiu Brăiloiu


image

Nimeni n-a contestat vreodată inteligenţa primarului Ion Ovidiu Brăiloiu. Aceasta se reflectă şi în numărul mare de facultăţi terminate, unele chiar într-un singur an, precum Făt- Frumos, cum este cea de studii juridice, începută în 2007 şi finalizată cu diplomă un an mai târziu. De fapt, în curriculum-ul său, Brăiloiu este foarte reticent în a dezvălui numele şcolii unde a absolvit aceste cursuri, dar se pare că este vorba de “prestigioasa” universitate din Oradea, acolo unde a terminat cu succes şi un masterat în 2004.

Din păcate însă pentru un pasionat de mediu academic, cum este domnul Brăiloiu, în cataloagele respectivei instituţii, numele său nu apare pe nicăieri iar nici secretarele şi nici profesorii chestionaţi de colegii noştri de la publicaţia Bihoreanul.ro, nu-şi aminteau de vreun student sau masterand cu acest nume, părând surprinşi că cineva din Constanţa ar bate 800 de kilometri pentru nişte cursuri pe care le putea face la el în judeţ.

Universitatea de Stat din Oradea a devenit celebră în anul 2006, atunci când s-a descoperit că eliberase sute de diplome false către studenţi români şi străini, diplome care, deşi emise de facultăţi diferite, erau semnate de acelaşi decan. Ca să vă faceţi o idee cam cât de serioasă era universitatea orădeană, pe 19 ianuarie 2007, rectorul Teodor Maghiar semna, alături de preşedintele unei şcoli tehnice din Elveţia, o diplomă prin care-i recunoştea unui cetăţean german, titlul de doctor în osteopatie. Hârtia nu a avut nicio valoare, deoarece emitentul diplomei, "Libera Universita degli Studi di Scienze Umane e Tecnologhiche" din Lugano (Elveţia) se desfiinţase cu mulţi ani în urmă şi oricum nu avea astfel de secţii. Dealtfel Maghiar a fost chiar condamnat la 5 ani de închisoare, în 2011, tocmai pentru aceste tertipuri dar şi pentru faptul că anunţa la Ministerul Educaţiei un număr mai mare de studenţi pentru a beneficia de alocaţii bugetare mărite. 

Pe lângă acestea, primarul Brăiloiu mai este licenţiat şi în managementul afacerilor, inginerie, normală, şi nu financiară cum s-ar putea crede, administraţie publică, mai are cateva cursuri prin Statele Unite, asta deşi în CV-ul său recunoaşte că nu stăpâneşte prea bine limba engleză, şi un doctorat în studiul vibraţiilor utilajelor tehnologice, foarte folositor în administraţia locală, obţinut la Universitatea Politehnică din Bucureşti. Dar obositoarele drumuri către Oradea şi înapoi au avut şi un efect pozitiv, Ovidiu Brăiloiu fiind ales să predea din când în când la o altă universitate de prestigiu, Tomis, din Constanţa, despre Managementul Strategic de amplasare a tarabelor pe aleea Panselelor din Eforie

“Dottore”, esti tare…!

Dacă putem accepta că pentru a face naveta până la Oradea avea timp, în acel interval fiind pus de naşa Irina Jianu inspector general la Inspectoratul Teritorial Constanţa, e mai greu de înţeles cum în perioada 2004-2008, în plin război pe baricade cu Avătavului şi ai lui, a reuşit să urmeze cursurile unui doctorat.

În anul 2008, Ovidiu Brăiloiu obţine în sfârşit titlul de doctor în cadrul facultăţii de inginerie mecanică a Universităţii Politehnice din Bucureşti. Lucrarea sa, ce viza studierea vibraţiilor, a fost întocmită sub coordonarea prof. univ. Florin Simion şi sub atenta supraveghere a şefului de catedră a departamentului Tehnologia Construcţiilor de Maşini, prof Aurelian Vlase, întâmplător şi preşedinte al comisiei de examinare.

Iată însă că profesorul Vlase avea o soţie, Vlase Carmen, domiciliată în Bucureşti, str Dr. Iacob Felix nr. 19, care în urma unui testament din 1995 al domnei Eva Vasile, rămâne moştenitoarea unei suprafeţe de teren de 5000 de metri, reprezentând parcela 44 din sola 245/40b, în extravilanul comunei Tuzla. Din nefericire pentru ea însă, pe terenul său Enel Distribuţie Dobrogea amplasase trei stâlpi de înaltă tensiune. În 2004, când Ovidiu Brăiloiu ajunge primar şi se înscrie hotărât la cursurile de doctorat, doamna Vlase dă în judecată primăria…Eforie, solicitând să-i elibereze terenul de stâlpi. Deşi primăria n-avea nici o treabă cu povestea asta, fiind chiar scoasă ca parte procesuală în dosar de către instanţele judecătoreşti, prin dispoziţia nr. 13283 din 30.09.2004, Brăiloiu o cheamă pe soţia profesorului de la Politehnică pentru a-i propune un schimb de terenuri, cu aceeaşi suprafaţă, în intravilanul oraşului Eforie. Bineînţeles că propunerea a fost întâmpinată cu bucurie de Carmen Vlase, care însă a avut de aşteptat 4 ani pentru a intra în posesia noului teren, până în 2008, când Ovidiu Brăiloiu şi-a definitivat studiile, devenind doctor în vibraţii.

 



Voteaza articol
1.00

Aboneaza-te la feed-ul de comentarii Comentarii (1 postat):

VLASE Aurelian on 12/04/2014 12:44:06
avatar
Numai minciuni scrise de asa zisa jurnalista Mihaela Popa.Pe scurt; nu am fost presedinte de comisie pentru acordarea titlului de doctor pentru BRAILOIU Ovidiu;sotia mea nu a primit nici o favoare de la B.O.In urma procesului castigat de sotie,primaria era obligata sa-i dea in schimb alt teren in aceeasi suprafata si tot in intravilan.Contrar spuselor de jurnalista,a primit in schimb un teren mai mic cu 440 mp.Dece s-a bucurat sotia mea?Dece a mintit jurnalista?Dece m-a umilit si jignit pe mine si profesia mea de profesor universitar emerit?De ce mai este in functie o ast- fel de jurnalista,fara sa veri-fice sursele de informatii?Voi multumi redactiei,daca imi v-a raspunde la aceste intrebari, pentru ca Mincinoasa nu mi-a raspuns la rugamintea mea de acum un an.Cu respect,UMILITUL.
Thumbs Up Thumbs Down
0
Adauga comentariul tau comment
Va rugam introduceti codul din imagine:
  • email Trimite unui prieten
  • print Versiune pentru printat
  • Marius Avram Felicitări, Remus Cernea! Marius Avram  
    Iniţiativa lui Remus Cernea a creat panică în rândul preoţilor şi ai partenerilor lor, spirituali, politici şi nu numai, obişnuiţi să primească bani la nesfârşit pentru nişte activităţi a căror utilitate există doar în închipuirea lor. Zeci de milioane de euro se risipesc anual pentru susţinerea unor culte primitive şi retrograde, care oricum câştigă sume importante de la credincioşii prostiţi şi înfricoşaţi cu pedepse divine.
  • Marius Avram Cum spală România "banii negri" ai FMI Marius Avram  
    Puţină lume ştie cum funcţionează mecanismele financiare prin care economii fantomatice, cum e a noastră, vor avea creştere economică, iar altele performante apar datoare vândute, cum se stabileşte paritatea între monede, cum se fixează preţurile la gaze, alimente sau pentru barilul de petrol, elemente ce influenţează în mod covârşitor viaţa noastră de zi cu zi. Zeci şi sute de “specialişti”, laureaţi cu premii Nobel sau simpli trepăduşi profită de această ignoranţă înghesuindu-se să enunţe teorii alambicate care n-au nici un corespondent real sau principii economice pe care nici ei nu le înţeleg pe deplin. Rolul lor e însă clar stabilit şi acceptat ca atare şi se rezumă la a menţine operaţional un mecanism vicios şi de a credibiliza un sistem bancar putred şi fraudulos, o schemă Ponzi la nivel planetar.
  • Marius Avram Şi totuşi, de ce l-aţi împuşcat pe Ceauşescu? Marius Avram  
    Mâine se împlinesc 23 de ani de când Ceauşescu a fost executat în curtea unei unităţi militare din Târgovişte. Dacă atunci acest eveniment l-am perceput ca pe o sărbătoare naţională, acum apar semne de întrebare. Se trăia greu pe vremea aceea, doar vârsta fragedă ar mai putea filtra câteva amintiri frumoase, dar pentru aşa ceva nu se omoară un om ci este lăsat la judecata istoriei. Nici Emil Constantinescu n-a fost un preşedinte prea luminat, ba din contră, şi chiar şi acum sunt oameni care cu greu îşi trec zilele dar nimeni nu şi-a propus să-i împuşte pe Constantinescu sau pe Băsescu.
  • Marius Avram Nostalgiile evazioniste ale lui Sorin Strutinsky Marius Avram  
    Abia cu puţin timp în urmă mi-a ajuns şi mie la ureche că la începutul lunii septembrie, preşedinte al filialei Constanţa a Uniunii Generale a Industriaşilor din România - UGIR 1903, a fost numit cunoscutul om de afaceri Sorin Strutinsky. Nefiind nici industriaş şi nici măcar patron de butic, habar n-aveam de existenţa unei astfel de organizaţii ale cărei obiective se doresc a fi printre altele asanarea mediului de afaceri, promovarea unui climat de încredere şi susţinerea de proiecte viabile şi benefice pentru societate